inhalosedare copii

Inhalosedarea în stomatologia pediatrică

Cum gestionează medicii pedodonți urgențele dentare în cazul copiilor mici sau necooperanți?

by Dr. Eliza Stan

În anii 1900, primul pedodont din lume, dr Evangeline Jordon, atunci cand avea de-a face cu un copil necooperant, obișnuia sa foloseasca o tehnică de liniștire care în prezent este considerată cel puțin nepotrivită; ea obișnuia să-și țină mâna deasupra gurii copilului până când acesta tăcea.

Din fericire, în prezent, metodele de management comportamental al micilor pacienți necooperanti sunt mult mai prietenoase cu copii. De cele mai multe ori medicul pedodont va ști cum să interacționeze cu fiecare copil în parte, în funcție de varsta acestuia. El va stii sa empatizeze cu copilul, va sti cum sa-si adapteze tonul vocii si cum sa relationeze cu pacientul, astfel incat acesta sa se relaxeze si sa accepte tratamentul, fara a fi nevoie de vreo forma de sedare.

De aceea este foarte important ca parintii sa mearga cu cei mici la un medic dentist pediatru, nu la un medic pentru adulti.

Ce putem face insa atunci cand copilul are o urgenta dentara, este pentru prima data la medicul dentist si, din diverse motive (anxietate crescuta, dureri acute, anumite afectiuni comportamentale), nu colaboreaza. In astfel de situatii, cand initierea tratamentului este urgenta, pentru a nu aparea complicatii majore, medicul pedodont poate recurge la inhalosedare.

Ce este inhalosedarea?

Inhalosedarea este o metoda de sedare prin care pacientul scapă de anxietate si se relaxeaza, colaborand astfel mult mai usor cu medicul dentist. Fiind un tip de sedare conștientă( adică copilul nu ameteste, nu adoarme), pacientul poate comunica cu echipa medicala pe tot parcursul interventiei.

Ce presupune mai exact inhalosedarea?

Inhalosedarea presupune aplicarea unei masti la nivelul nasului ( asemănătoare cu masca pentru aerosoli) prin care copilul inspira un amestec de oxigen pur si protoxid de azot (sau gaz ilariant). Pentru ca acest amestec de gaze nu se metabolizeaza prin ficat, nu ajunge in sange, ci trece doar prin plamani, masca trebuie pastrata pe nas pe durata intregii interventii. Daca cei mici nu accepta masca si si-o indeparteaza, inhalosedarea nu va functiona.

O data cu îndepărtarea măștii de către medicul pedodont, cei mici își revin complet, reluandu-si activitățile uzuale ale zilei, fără efecte ulterioare adverse

Cui ii este recomandata inhalosedarea?

Pacientii eligibili pentru inhalosedare sunt:

  • copiii de peste 3 ani, cu stare de anxietate crescută dar care își doresc totuși să-și vindece dintii durerosi 
  • pacienții cu reflex de voma 
  • copiii cu tulburări din spectrul autist
  • copii cu tulburari de comportament

Contraindicatii:

Desi efectele adverse sunt minime, exista totusi anumite situatii cand inhalosedarea nu este indicata:

  • patologii ale sistemului respirator
  • pacientii imuno-compromisi
  • pacientii care au avut interventii chirurgicale din sfera ORL

Ce putem face insa atunci cand nici inhalosedarea nu functioneaza sau este contraindicata?

Daca inceperea tratamentului dentar nu constituie o urgenta medicala, putem desigur recurge la sedinte de imprietenire sau consiliere psihologica de specialitate.

O alta varianta de sedare este sedarea profunda, metoda prin care copilul este adormit prin injectare intravenoasa a unui somnifer. Acest tip de sedare nu se poate face insa decat in prezenta obligatorie a unui specialist anestezist si a unei echipe medicale bine pregatita in acest sens. 

In spital sau in clinicile dentare care detin si sala ATI, pacientii pot beneficia de anestezie generala. Pentru ca acest tip de sedare presupune intubarea pacientului, se impune deasemenea prezenta permanenta in sala de interventie a unei echipe medicale specializate.

Pentru ca cei mici sa vina cu drag la medicul dentist, va recomand ca prima vizita in cabinetul de stomatologie sa aiba loc in jurul varstei de 1 an. Atunci este momentul cand primii dinti au erupt deja, iar medicul poate observa daca exista tendinte de demineralizare ale dintilor, intervenind astfel din timp pentru ca problemele sa nu avanseze.

Iti recomand sa citesti si urmatoarele articole:

https://gingia.ro/gingia-si-dintii/totul-despre-dintii-copiilor/coroanele-dentare-pediatrice/